Pontica Magazine

Domeniul arheologiei preventive a oferit, în ultimele decenii, posibilitatea unor săpături arheologice de mare amploare și, implicit, șansa studierii siturilor pe mari suprafețe. Locuirea Hamangia din punctul Techirghiol – Dealul Minerva a fost semnalată cu mult timp în urmă de D. Galbenu, cea care a condus aici săpături de salvare în perioada 1959 – 1962, publicate în raportul preliminar din 1962.

În urma cercetărilor arheologice de salvare de la Techirghiol Dealul Minerva – Paloda din cursul anului 2020, realizate de o echipă de arheologi de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, au fost descoperite și numeroase resturi faunistice. În acest studiu prezentăm analiza preliminară a resturilor faunistice de mamifere, păsări, reptile, pești și moluște descoperite cu această ocazie. De asemenea, datele rezultate au fost folosite pentru caracterizarea paleo-economiei animaliere a acestui sit.

Analiza de față constă în examinarea antropologică a câtorva resturi scheletice umane aflate în context nefunerar (în niveluri de locuire), descoperite în treicomplexe (gropi) eneolitice de tip Hamangia, în anul 2020, la Techirghiol DealulMinerva – Paloda. Pe lângă caracteristicile generale rezultate din studiul fragmentelor osoase (evidențierea numărului minim de indivizi, prezența unor markeri tafonomici, aspecte legate de sexul și de vârsta indivizilor, indicatori ai stilulului de viață etc.), cercetarea noastră cuprinde și o trecere în revistă a principalelor localități cu descoperiri funerare neolitice Hamangia din sectorul românesc al Dobrogei.

Fără a fi într-un mod anume excepțională, zona Bucșanilor din județul Giurgiu a fost doar într-o mai mare măsură cercetată decât altele. Continuate până în prezent, cercetările circumscrise spațiului inițial au condus la descoperirea a numeroase stațiuni arheologice, unele rămase inedite. Demersul nostru vizează numai zona izvoarelor și a unei porțiuni din cursul superior al Ilfovățului, afluent pe stânga al Neajlovului.

Scopul prezentei lucrări este de a aduce din nou în discuție colecția de canini de mistreț descoperiți în situl Cucuteni de la Drăgușeni-Ostrov. Cercetările arheologice au fost efectuate de S. Marinescu-Bîlcu și Al. Bolomey între 1970-1974 și 1979-1985. Ansamblul se află în prezent la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Academia Română.

Autorii publică un topor cu gaură de înmănuşare transversală de tip Izvoarele descoperit întâmplător la Băile Olăneşti (jud. Vâlcea). Caracteristicile tipologice şi tehnologice ale piesei permit discuţii mai detaliate cu privire la tehnologia de turnare a acestor topoare la Dunărea de Jos, în perioada timpurie a epocii bronzului.

Problematica bronzului timpuriu în zonele din răsăritul României comportă încă destule discuții legate de componenta etnică și mai ales de limitele temporale. Cercetările recente dintr-un sit fortificat de pe teritoriul localității Vânători-Neamț au oferit posibilitatea completării tabloului cronologic existent până în prezent pentru prima etapă a epocii bronzului.

Autorii discută în acest articol două descoperiri făcute în 2018 şi 2021 în apropierea localităților Bascov şi Bogați, jud. Argeș, și anume două securi de tip Flachbeil aparținând bronzului timpuriu (sau epocii cuprului final după alte cronologii). Piesa de la Bogaţi a fost descoperită cu detectorul de metale pe un deal din sud-vestul localității, lacota 374 m față de nivelul mării, la circa 0,35 m adâncime. Piesa de la Bascov a fost descoperită undeva la sud de localitate, cel mai probabil pe un deal. Sunt analizate o serie de aspecte cum ar fi cronologia și răspândirea acestui tip de piesă, precum și eventualele analogii.

Celtul descoperit recent la Gornăcel (jud. Gorj), într-o zonă înaltă cu o bună vizibilitate asupra văii Jiului, a fost supus investigaţiilor prin metoda fluorescenţei de raze X şi imagistice în vederea determinării compoziţiei metalului şi pentru a se obţine informaţii de natură tehnologică. Piesa a fost făcută din bronz, fiind identificat un nivel ridicat de staniu. Cu ajutorul tomografiei computerizate au fost precizate zonele cu porozitate crescută ale celtului, precum şi forma şi dimensiunile tubului pentru fixarea mânerului. Celturi similare ca formă şi decor au fost găsite, cu precădere, în estul Serbiei, sud-vestul şi sud-estul României. Piesa de la Gornăcel se datează în Ha A2/B1.

Sunt aduse în faţa cititorului câteva probleme, mai vechi şi altele recente, cu privire la aşezările dacice şi romane de la Ocniţa – Buridava (judeţul Vâlcea). Sunt avute în vedere aspecte geografice, arheologice, economice, numismatice, militare şi de cult.

La mijlocul secolului trecut a fost identificată, la cca 1,5 km de cetatea Carsium, în partea de răsărit a localității Hârșova, aproape de malul Dunării, o așezare getică de epocă romană. Aceasta s-a dezvoltat pe o colină cu înălțimea de cca. 20-25 m în amonte. Pe baza materialului ceramic recoltat la suprafața solului s-a presupus, inițial, că așezarea reprezintă o comunitate sarmatică care asimilase elemente autohtonegetice. Așezarea a fost supusă cercetărilor preventive în mai multe etape determinate de implementarea unor proiecte industriale în zonă.

Ca și în alte domenii de activitate, în mediul rural al teritoriului de la Gurile Dunării se distinge un fenomen de continuitate în structura și arhitectura locuințelor romane, din secolele II-IV-lea p.Chr. Față de perioada anterioară, secolul al IVlea prezintă un plus de locuințe de suprafață, evidențiind astfel și evoluția procesului de romanizare.

Acest articol prezintă o amforă unică pe litoralul Mării Negre, de fabricație greco-italică, provenită din ansamblul de morminte maeotice nr. 394 din necropola Prikubanskiy. Contextul cronologic al complexului, care conține, alături de o amfora greco-italică, una de Menda și o farfurie de pește cu firnis negru, este analizat aici prin prisma unei game largi de analogii. Acest ansamblu este databil în anii 350 a.Chr.

Articolul își propune o repertoriere a ștampilelor și recipientelor amforicede Thasos din spațiul autohton (nu colonial), din Dobrogea, pe durata atestării lor aici, în secolele IV – III a. Chr. Indirect, realizează și o repertoriere (parțială) a siturilor arheologice din Dobrogea pentru acest interval. Sunt urmărite cronologia ștampilelor (în variantele Garlan 1999, Garlan 2004-2005 și Tzochev 2016), tipologia amforelor (după Monachov 2003) și răspândirea geografică a descoperirilor.

Acest articol își propune să evidențieze o categorie de material arheologic neglijat din colecțiile Muzeului de Istorie Turda. Din cauza faptului că fragmentele ceramice grecești prezentate provin dintr-o donație, cu un context arheologic necunoscut, ele nu au atras atenția specialiștilor. Cele două torți de amfore ștampilate datează din secolul al III-lea a.Chr., iar fragmentele de vase attice și opaițul din secolul al IV-lea a.Chr. Publicarea lor aduce o contribuție importantă, deși limitată, la distribuția amforelor sinopeene și a ceramicii atheniene în regiunile vest-pontice.

În lucrare sunt discutate reliefuri votive pentru Hercule și analizate stilul și iconografia pieselor. În cadrul acestui demers sunt identificate similitudini cu alte zeități din aceeași epocă. De asemenea este enunțată și distribuția teritorială a descoperirilor care se referăla cultul lui Hercule. Articolul conține și o analiză a dedicanților și face referiri la diverse alte aspecte privind acest cult.

În articolul de față ne propunem să prezentam un număr de șapte fibule specifice secolului al VI-lea p. Chr. descoperite la Ulmetum. Fibulele se împart în două categorii: 1. Fibule lucrate manual, cu piciorul întors pe dedesubt, în forma literei “U” –cinci piese; 2. Fibule turnate, romano-bizantine – două piese. Ambele tipuri reprezintă ocategorie de accesorii vestimentare foarte frecvent întâlnite în provinciile romano-bizantine din Peninsula Balcanică în decursul secolului amintit, ele fiind descoperite în aşezări civile, fortificaţii şi în necropole.

Autorul analizează distrugerea progresivă a frontierei dunărene a Imperiului Bizantin și ipotezele existente. Pe baza izvoarelor scrise s-a stabilit în urmă cu aproape șapte decenii că revolta lui Phocas din 602 este evenimentul care a dus la dispariția pentru mai bine de 300 de ani a frontierei dunărene a Bizanțului. Totuși, descoperirile arheologice și mai ales cele numismatice arată o realitate diferită: începând cu anii 70 ai secolului al VI-lea, de la vest la est frontiera dunăreană este distrusă prin atacurile succesive avaro – slave.