Pontica Magazine

În anul 1993, într-un debut călduros de lună octombrie, la sediul muzeului de istorie constănțean, l-am cunoscut pe cel pe care îl aniversăm astăzi și pe parcursul următoarelor pagini. Încă de pe băncile Facultății de Istorie a Universității „Ovidius” din Constanța (în debutul anului al III-lea), am fost solicitat să ocup prin concurs, la insistențele directorului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, dr. Adrian Rădulescu, funcția de conservator la Cabinetul Numismatic, aflat la ultimul etaj al instituției amintite. Odată cu plecarea d-nei Antoaneta Vertan la Universitatea Constanța, specialistă în numismatică antică, profesorul A. Rădulescu a dorit angajarea unui tânăr care să preia din mers această meserie, chiar dacă ni s-a precizat din start de conducere faptul că: „preia repede pe inventar colecția (să nu rămână doar un singur gestionar titular pe colecție, având în vedere numărul mare de exemplare componente, lucru care s-a și realizat „pe diagonală” n.n.) și vino repede, apoi, că avem foarte multă treabă pe săpăturile arheologice preventive din fostul Tomis”.

Autorii prezintă un lot de opt monede de aur aflate în colecţia Muzeului Naţional al Banatului din Timişoara. Cinci dintre acestea – un daric de la jumătatea secolului al IV-lea a.Chr., un stater din Lampsacus de tip autonom, emis pe la 370 a.Chr., respectiv trei stateri tip Alexandru cel Mare emişi la Amphipolis, anii 325-319 a.Chr., Babylon, de Seleucos I, între 311-300 a.Chr. şi Milet, anii 300-295 a.Chr., provin dintr-o confiscare efectuată de Miliţie în anul 1982, la vama Stamora-Moraviţa, într-un lot din care mai făceau parte alte 14 monede de aur, romane, bizantine, medievale, veneţiene. Alături de acestea, alţi trei stateri de tip Alexandru cel Mare provin din comerţul de antichităţi din perioada interbelică sau ulterior (un stater Alexandru cel Mare, din Teos, primit de muzeu la schimb în anul 1929, de la anticarul Mautner László din Budapesta; un stater Alexandru cel Mare achiziţionat de muzeu în 1943 din colecţia dr. Artur Traunfellner, consilier orăşenesc din Lugoj; un stater Alexandru cel Mare achiziţionat în 1975). Insistăm asupra rarităţii extreme a staterului autonom din Lampsacus şi a alăturării sale unui daric din aceeaşi perioadă. În acelaşi timp, lotul de trei stateri tip Alexandru din aceeaşi confiscare grupează emisiuni din Amphipolis (Macedonia), Milet şi Babylon, cu o dată finală în jurul anului 300 a.Chr. sau puţin după, ceea ce, păstrând prudenţa generată de posibilele date ce ar putea fi furnizate ulterior de arhivă, ne pot duce cu gândul la plata unui mercenar trac sau get din armatele participante la bătălia de la Ipsus din 301 a.Chr.

Zona de nord-est a Olteniei, în care se află aproape tot teritoriul județului Vâlcea, a fost esențială pentru legătura dintre Dunăre și arealul intracarpatic. De-a lungul râurilor care traversează zona deluroasă au fost stabilite numeroase căi de acces, cea mai însemnată dintre ele urmând cursul râului Olt. Deosebit de importante pentru economia și dezvoltarea politică a regiunii au fost, de asemenea, bogatele zăcăminte de sare situate în regiunea Ocnele Mari. Aici a luat naștere, la sfârșitul secolului al II-lea a.Chr., un important centru dacic, ce a dominat această regiune a Olteniei, până la cucerirea romană a Daciei. Datorită importanței atât de mari a acestei zone, prezența monedelor a fost semnificativă, aici descoperindu-se numeroase tezaure cu monede realizate în stil celtic. Din păcate, un singur tezaur se află integral în colecția Muzeului Județean Vâlcea, din alte trei păstrându-se doar câteva monede. Chiar și așa, colecția Muzeului Județean Vâlcea poate fi considerată reprezentativă pentru prezența monedei locale în perioada cuprinsă între secolele II-I a.Chr.

Cu prilejul cercetărilor arheologice desfășurate în sectorul de est de la Capidava, în anul 2021, a fost descoperită o piesă de argint slab din tipul „InoteștiRăcoasa”. Descoperirea ei pare să aparțină unui context mult superior cronologic. Prin publicarea acestei piese numismatice dorim să contribuim la îmbogățirea dosarului descoperirilor monetare geto-dacice de pe teritoriul Dobrogei, iar apariția unei emisiuni de tip „Inotești-Răcoasa”, în posibila fostă așezare autohtonă anterioară cetății Capidava, datată probabil în epoca elenistică târzie, constituie un fapt foarte important, care atestă existența unor legături de natură diversă între populațiile locale de pe malul drept al Dunării și de pe malul stâng, dinspre Dacia preromană

În necropola „dacilor liberi” de la Văleni (jud. Neamț) au fost descoperite patru monede romane: trei denari (1 Domitianus, 1 Hadrianus, 1 Septimius Severus: Iulia Domna) și un dupondius de la Antoninus Pius. Analizele metalografice, realizate prin metoda fluorescenței de raze X, au arătat că denarii au în compoziție Cu (63,28- 79,92 %), Sn (14,32-34,87 %), Pb (0,43-7,98 %), alături de alte elemente minore. Ei constituie o categorie particulară de monede copiate, realizate prin turnare, dintr-un aliaj de Cu-Sn. Numeroase astfel de piese sunt atestate atât în situri din Imperiu (zona limesului renan și danubian, Britannia și Dacia), precum și în Barbaricum-ul răsăritean (teritoriul actual al Ucrainei). În ultimii ani, denarii din Cu-Sn au fost identificați și pe teritoriul Moldovei de la vest de Prut, în contexte arheologice și tezaure aparținând culturilor „Poienești-Vârteșcoiu”și „Sântana de Mureș-Cerneahov”. Credem că denarii din Cu-Sn descoperiți la Văleni au fost confecționați într-un atelier din Dacia (asemănătoare cu cele de la Apulum și Potaissa) și au ajuns în teritoriul „barbar” de la răsărit de Carpați abia începând cu ultima parte a dinastiei Severilor. Doi dintre denarii de la Văleni au fost prelucrați prin perforare, fiind folosiți ca pandantive.

Tezaurul de la Desa a fost descoperit în data de 24 decembrie 2015, fiind predat Primăriei localităţii de descoperitor, posesor autorizat al unui detector de metale. Acesta a găsit 219 monede din argint și o monedă din bronz pe un teren arabil, în punctul „Balta Stoicăi”, la aproximativ 7 km de siturile arheologice în care specialiştii Muzeului Olteniei fac cercetări sistematice încă din anul 2001. După ce autoritățile locale au înștiinţat Poliția, iar reprezentanții acesteia au semnalat Muzeului Olteniei descoperirea vestigiilor, o echipă de arheologi s-a deplasat la Desa pe 30 decembrie 2015 pentru cercetarea locului în care s-a găsit tezaurul monetar. S-a constatat că este vorba despre o aşezare civilă romană, din secolele II-III p.Chr. În zona respectivă – aflată la aproximativ 3 km sud-est de localitatea Desa – se aflau numeroase fragmente ceramice de epocă romană. Pe 11 ianuarie 2016, cele 220 de monede au ajuns în custodia Muzeului Olteniei, ulterior fiind incluse în colecțiile sale.

Autorul prezintă un mic depozit monetar găsit întâmplător în apropierea orașului Orhei, Republica Moldova, conținând emisiuni provinciale din perioada Marcus Aurelius – Filip Arabul ale unor monetării din Thracia și Macedonia. O parte dintre acestea sunt pentru prima dată atestate în această zonă din afara granițelor Imperiului Roman, fiind puțin cunoscute în întreaga regiune a Dunării de Jos, precum cea din Nicopolis ad Mestum. Cel mai probabil, este vorba de un „depozit de pungă”, o sumă mică destinată cheltuielilor curente, constituită undeva în zona sud-balcanică și adusă la nord de limes prin intermediul circulației persoanelor, nu pe căi comerciale.

În vremea legatului L. Aurelius Gallus (201-204? p.Chr.), pe reversul unor emisiuni monetare de la Nikopolis ad Istrum (Moesia Inferior), bătute în numele împăraților Septimius Severus și Caracalla, apare ilustrată o procesiune triumfală imperială. Imaginea monetară redă o cvadrigă (decorată cu o Nike/Victoria), ce poartă două personaje, iar în fața acesteia sunt schițate alte două personaje secundare. Deasupra cailor și a celor două personaje secundare este reprezentată o platformă pe care se află un trofeu cu doi captivi la bază. Întregul cortegiu triumfal este condus de Virtus, personificare a virtuților imperiale, care poartă un stindard (vexillum) și un pumnal lung (parazonium) sau un falus erect.

Care este semnificația acestui tip monetar? Cum a evoluat imagistica lui la Nikopolis ad Istrum? Care sunt originile și modelul acestei imagistici propagandistice romane? Sunt câteva întrebări legate de această temă monetară de la Nikopolis ad Istrum, cărora vom încerca să le găsim un răspuns în articolul nostru.

În articolul de față este prezentat un lot de 40 piese de tip argenteus/siliqua, recent atestate pe teritoriul Republicii Moldova. Datele vin în completarea discuției despre prezența monedelor de acest tip în zona situată între Nistru și Prut, publicată în volumul tematic „Coin Hoards in Southeastern Europe (1st-6th century AD)”, în Ruse (Bulgaria), în anul 2021. Piesele incluse în articol sunt analizate din punct de vedere al emitenților (opt împărați, de la Constantin II, Constantius II și Constans I până la Valentinian I și Valens), a atelierelor monetare în care au fost bătute (ale Imperiului de Est și de Vest), tipurilor monetare (de tip Vota, Vota/Felicitas Rei Publice, Victorie, cu trei ramuri de palmier, cu o stea) și urmelor de refolosire (cu tăieturi, perforate sau cu o urechiușă de prindere). De asemenea, este discutată repartizarea pieselor în spațiul între Nistru și Prut (pentru exemplarele cu proveniență certă), precum și cadrul cronologic al emisiunilor (din anii ‘20-30 ai sec. IV, până la 364- 367). Mai detaliat sunt descrise două piese de la Constans I și Constantin II, de tip inedit, ce pot fi folosite pentru completarea catalogului RIC.

Sunt studiate 46 de monete barbarizate din bronz, fără condiții de descoperire, la unele știm cel mult localitatea de proveniență, despre celelalte știm doar că sunt din Dobrogea (piesele se păstrează în două colecții private).Sunt falsuri după monete de la: Constantinus I – 29 ex. de tipurile IOVI CONSERVATORI – IC (1 ex.), VICTORIAE LAETAE PRINC PERP – VLPP (27 ex. – 5 de la Isaccea, 4 din nordul județului Tulcea, câte 2 de la Greci, Dunăreni, Horia, Albești și câte 1 de la Niculițel și Deleni), VOT XX MVLT XXX – V/XX/M/X (1 ex.); Licinius I – 5 ex. de tip VLPP (1 din zona Negru Vodă și 1 de la Isaccea); Crispus – 1 ex. de tip VLPP din zona Negru Vodă; 1 ex. cu reversul de la Magnentius și aversul de la Decentius, de tip FEL TEMP REPARATIO – FTR, de la Dunăreni; Constantius II – 3 ex. tip FTR, subtip FH, din care unul din Constanța; Constantius Gallus – 1 ex. tip FTR – FH, de la Greci; Valentinianus I – 1 ex. tip GLORIA ROMANORVM – GR, de la Deleni; Gratianus – 2 ex. tip GR, din care unul din zona dintre Cumpăna și Valul lui Traian; Valentinianus II – 2 ex., unul tip VICTORIA AVGGG – VAGGG, celălalt tip SALVS REIPVBLICAE – SR; Theodosius I – 1 ex. tip GR.

La Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române se păstrează colecția lui Constantin Orghidan, membru al Societății Numismatice Române între 1924- 1944, formată din 10.167 de piese: dintre acestea, 8.025 sunt monede greceşti, romane, bizantine, medievale şi moderne. Restul este reprezentat de colecţia de sigilii, medalii şi obiecte arheologice. Din păcate, pentru nici o piesă nu se cunoaşte locul de provenienţă, obiectele fiind achiziţionate din ţară şi din străinătate, Constantin Orghidan fiind un bun client al negustorilor de antichități din Amsterdam, Londra, Zürich sau Paris.

În această contribuție dedicată celebrării activității științifice a prietenului și colegului meu drag, dr. Gabriel Custurea, unul dintre cei mai prolifici și mai inovatori numismați români din „noua generație”, autorul a supus unei examinări îndelungate întregul set de date, până în prezent disponibile, privind descoperirile monetare ale domnitorilor celui de-al doilea Țarat bulgar, din a doua jumătate a secolului al XIII-lea până la sfârșitul secolului al XIV-lea, cunoscute pe teritoriile românești, situate între lanțul Carpaților Meridionali și Dunărea de Jos. Această zonă va fi organizată în secolele XIII-XIV ca un stat autonom/independent – Principatul Valahiei.În colecțiile muzeelor publice românești, precum și în unele colecții particulare se păstrează mai multe tezaure inedite și descoperiri unice de emisiuni medievale bulgărești din argint sau cupru, sau de imitații contemporane ale acestora. În literatura numismatică românească actuală se pot găsi destul de multe referiri la descoperiri de monede medievale bulgare, dar majoritatea acestora constau doar în scurte mențiuni, uneori foarte confuze sau chiar eronate. Până în prezent, doar câteva descoperiri sunt, mai mult sau mai puțin, publicate corespunzător, conform standardelor numismatice contemporane și prevăzute cu ilustrații de o calitate decentă.

În urmă cu aproape 60 de ani, în regiunea comunei Costești (județul Vaslui), în locul denumit „Izvoare Dinga”, a fost descoperit un tezaur alcătuit din 176 de monede medievale. Informațiile disponibile din cadrul procesului-verbal, încheiat la 14 septembrie 1964, atestă predarea unui „tezaur de monede poloneze din argint de sec. XVII” Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași, de către Gheorghe Gh. Vasluianu II. În prezent, lotul de monede de la Costești se află în colecția Cabinetului Numismatic al Institutului de Arheologie din Iași. Cu diverse ocazii, acesta a fost semnalat și descris sumar în literatura de specialitate, fără că materialul numismatic să fie publicat integral. Din această cauză, în rândurile de față, ne propunem să prezentăm întreg lotul monetar, alcătuit din piese originare din Uniunea Polono-Lituaniană (115 ex.), Regatul Ungariei (7 ex.), Imperiul Romano German (45 ex.), Regatul Spaniei (1 ex.), Principatul Transilvaniei (1 ex.), Regatul Suediei (2 ex.) și Republica Provinciilor Unite (5 ex.).

Acest articol prezintă două inele romane cu gemă, găsite întâmplător în partea centrală a Transilvaniei de sud, județul Sibiu (la Copșa Mică, respectiv lângă Orlat). Ambele se datează în epoca Daciei romane. Primul este din aur, iar pe gema din onix negru apare Fortuna cu cârmă și cornul abundenței. Celălalt este din argint, iar gema lui din jaspis roșcat este parțial deteriorată; înfățișează probabil un gryllos. Ambele geme au fost lucrate cu măiestrie redusă și trebuie să provină din oarecare ateliere provinciale.

În mai 1939, una dintre cele mai importante descoperiri atribuite culturii arheologice Sântana de Mureș-Černjachov a fost înregistrată la Valea-Strâmbă, județul Harghita, și de atunci a devenit un reper pentru ultima fază a acesteia. Punctul descoperirii tezaurului se află pe latura vestică a dealului „Kápolnaoldal”, pe o pantă de 23 de grade și la o altitudine de 857-875 m, prin urmare considerăm că locul ales pentru ascunderea tezaurului nu este legat de vreun nivel de locuire, ci mai degrabă se bazează pe alte criterii. Recuperarea tezaurului este doar parțială; având în vedere că nu se cunoaște compoziția sa exactă, încadrarea cronologică a fiecărei piese în parte nu trebuie extrapolată la tezaurul propriu-zis, care astfel nu poate susține vreun argument sau ipoteză istorică. O principală particularitate a depunerii este legată de atributele feminine ale culturii materiale. De asemenea, se observă că cele mai importante tezaure din secolele IV-V p.Chr., inclusiv cel de la Valea-Strâmbă, au o trăsătură comună. Luând în considerare tezaurele cu loc precis de descoperire în cazul cărora de regulă locurile alese pentru ascunderea pieselor sunt puncte cu relief dominant, evidențiate clar în teritoriu, considerăm tezaurul de la Valea-Strâmbă o depunere rituală.

În această lucrare autoarea își îndreaptă atenția asupra a două așezări formate în jurul castrelor IV Schuchhardt/XXII Tocilescu și VII Schuchhardt/XX Tocilescu ale valului de piatră, situate pe teritoriul comunei Valu lui Traian, care se află la vest de municipiul Constanța. Pentru prima, sunt prezentate câteva rezultate deosebite ale cercetărilor arheologice preventive efectuate în anii 2010-2011, precum: un context important pentru momentul construirii zidului de est al incintei de vest a castrului; două structuri învecinate care prezintă, în general, caracteristicile arhitecturii domestice și inventarul specific perioadei medievale timpurii, dar care se particularizează una prin ceea ce poate fi o nișă aproximativ semicirculară pe partea ei estică, iar cealaltă prin prezența blocurilor de cretă cu semne incizate (unele cruciforme) intercalate printre pietrele pereților; respectiv, patru structuri în interiorul cărora se păstrau elemente care pot fi atribuite dispozitivelor mecanice de măcinat cereale.Pentru a doua, se face o identificare în teren, pornind de la înregistrările făcute la începutul secolului al XX-lea de arheologul german Carl Schuchhardt, coroborate cu datele oferite de Grigore Gr. Dănescu, cu informațiile obținute în urma unui sondaj făcut în anii `70 ai secolului trecut și cu imaginile din satelit.

În anul 1928, în satul Kalipetrovo, în apropiere de Silistra, câţiva localnici au descoperit întâmplător, în timpul unor lucrări agricole, un mare tezaur alcătuit din monede de aur bizantine, lingouri şi obiecte de podoabă în greutate de cca 4 kg. Din tezaur se mai păstrează 28 de monede bizantine de aur aflate în prezent în colecțiile Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, cu următoarea repartiție pe emitenţi: Vasile II şi Constantin VIII (2 ex.), Constantin IX Monomahul (5 ex.), Constantin X Ducas (4 ex.), Roman IV Diogenes (10 ex.), Mihail VII (6 ex.) şi Alexius I (1 ex.). Primele informații privind tezaurul de la Kalipetrovo au fost publicate în anul 1931, autorul articolului, George Severeanu, cumpărând de la descoperitori încă trei monede bizantine de aur şi câteva piese de podoabă. Analiza pieselor de podoabă din punct de vedere tipologic, pe baza analogiilor cu artefacte similare din spațiul balcanic (Serbia, Bulgaria, România și Ungaria), indică o cronologie a lor care se poate extinde de la sfârșitul veacului al X-lea (inelul și verigile de păr) până în cel de-al XII-lea (cerceii și verigile de păr). Pandantivul în formă de lunulă este singura piesă care ridică anumite probleme de datare, în acest moment fiind cunoscut un exemplar datat în secolul al VIIlea, descoperit la Sisak, în Croația. Prezența fragmentelor de bare de aur, nu constituie un element foarte precis de datare, cel puțin pentru teritoriul actual al României. Aici, ele au fost descoperite mai degrabă în tezaure mai târzii, ca de exemplu la Streza-Cârțișoara, Amnaș sau Mihail Kogălniceanu-Dealul Uzun Baiîr și mai rar în cele timpurii, precum cel de la Răducăneni. În privința descoperirii de la Kalipetrovo, cea mai recentă monedă, un hyperper de la Alexius I bătut după reforma din 1092/1093, indică ascunderea tezaurului în contextul invaziei cumanilor din anul 1094.

Istoria ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră, care cuprinde intervalul cronologic cuprins între secolele XV-XIX, nu s-a bucurat de atenția cuvenită. Prezența otomană a fost definită ca fiind una dăunătoare, nefiind foarte populară, cu un peisaj arid și devastat, idee adânc înrădăcinată în ideologiile politice ale epocii comuniste. Trecutul otoman a fost examinat prin legende și povestiri, este unul foarte romanțat. Astfel, judecăți greșite, informații care nu aveau la bază surse documentare și-au găsit locul în manualele de istorie, oferind o imagine nu tocmai conformă cu datele extrase din documentele de epocă.
În ciuda numărului apreciabil de săpături care au vizat structuri de habitat, necropole, monumente religioase, precum și unele preocupări punctuale pentru unele categorii de materiale arheologice din perioada otomană, rezultatele sunt departe de a oferi o imagine detaliată asupra acestei perioade.Pentru un spațiu care a fost sub administrație otomană timp de patru secole, se poate vorbi de arheologie otomană, care pusă în acord cu sursele documentare, poate reduce din decalajul informațional atunci când dorim să aprofundăm istoria Dobrogei. În lucrarea de față, facem o sinteză a descoperirilor, care evidențiază un segment reprezentativ pentru arheologia otomană a Dobrogei.

Al treilea articol despre ceramica otomană descoperită în județul Constanța vine să le completeze pe primele două, care au analizat câteva dintre aceste descoperiri. În acest studiu, cantitatea mare și diversificată de material otoman aduce câteva precizări privind circulația mărfurilor otomane în zona Dobrogei, momentul în care acestea apar, dar și despre rețeaua comercială din regiune. Cele mai timpurii sunt produsele din secolele XV-XVI, care apar mereu împreună cu majolica italiană și continuă cu posibile produse de serie mică, realizate exclusiv în secolul al XVI-lea în atelierele din Iznik. Pentru secolul al XVIII-lea, există o concentrație mai mare de ceramică Kutahya pentru Ester, la Ghiaurchioi și cetatea Karaharman fiind mai rară, în contextul războaielor turco-ruse.