Pontica Magazine

Munţii Carpaţi din spaţiul României prezintă un număr considerabil de peşteri active şi fosile cu un potenţial arheologic ridicat pentru perioada paleolitică. Dacă în statisticile din anul 1976 era înregistrat un număr de 1.884 de peşteri, recent, în anul 2019, sunt menţionate aproximativ 12.000 de peşteri, dintre care 2.908 peşteri sunt fosile şi au depuneri sedimentare ce pot păstra indicii privind activităţile antropice. Dintre toate acestea, doar aproximativ 10 peşteri au beneficiat de cercetări arheologice sistematice. Peşterile în care au fost identificate mărturii din Paleoliticul mijlociu păreau, până de curând, concentrate în zona Carpaţilor Meridionali, însă rezultatele obţinute recent în zona carstică din Cheile Vârghişului, Munţii Perşani (Carpaţii Orientali), atrag atenţia asupra necesităţii extinderii cercetărilor arheologice în întreaga zonă a Munţilor Carpaţi din zona României.

Studiul nostru are ca obiect relaţia dintre anotimpuri, calendare şi ciclul sărbătorilor în coloniile milesiene din Pontul Euxin. De asemenea, ne propunem să reconstituim succesiunea şi durata anotimpurilor în coloniile milesiene din Pontul Euxin, precum şi calendarul navigaţiei care era strâns legat de anotimpuri. Cercetarea noastră se bazează pe interpretarea izvoarelor literare şi a documentelor epigrafice. Anotimpurile erau puncte de referinţă fundamentale pentru organizarea calendarului grec. Timpul era măsurat în funcţie de succesiunea anotimpurilor determinată de rotaţia Pământului în jurul Soarelui. Documentele epigrafice şi arheologice atestă cunoaşterea ciclului anotimpurilor de către coloniştii greci instalaţi pe ţărmurile Pontului Euxin. Tradiţia celor patru anotimpuri a coexistat în viaţa grecilor de la Pontul Euxin cu tradiţia mitologică şi religioasă a împărţirii anului în trei anotimpuri. Diferitele tradiţii mitologice legate de cele trei anotimpuri se regăsesc în ritualurile de celebrare ale sărbătorilor. Cele trei anotimpuri ale anului agricol erau marcate în coloniile milesiene, ca şi în Atena, prin trei sărbători fundamentale existente în calendarul lor civic: Pyanepsia, Anthesteria şi Thargelia. Sezonul navigaţiei în Marea Neagră începea primăvara, cel mai devreme la începutul lunii aprilie, şi dura până în jurul datei de 8 noiembrie, care marca începutul iernii.

Articolul îşi propune organizarea informaţiilor de care dispunem cu privire la tehnica construcţiei şi a modului în care fortificaţia Acropolei din perioada elenistică îşi îndeplineşte rolul de element principal al apărării părţii centrale a cetăţii, dar şi de element principal al apărării militare a oraşului din ultima treime a secolului al IV‑lea a.Chr. până la începutul secolului al II‑lea p.Chr. Nu ştim care erau atribuţiile funcţionarilor publici însărcinaţi cu paza zidurilor în inscripţiile vremii, dar existenţa lor dovedeşte, cel puţin în a doua jumătate a secolului al III‑lea a.Chr., că au existat histrieni a căror misiune publică era legată de menţinerea în stare bună a zidurilor de apărare ale oraşului. Sunt prezentate şi câteva dintre rezultatele săpăturilor efectuate în partea de sud a sitului.

Având în vedere poziţionarea sa remarcabilă în vecinătatea confluenţei râului Timok cu Dunărea, pe limesul roman, precum şi indiciile privind o fondare foarte timpurie, situl Ćetaće, situat în apropierea satului Radujevac, oferă date importante pentru cunoaşterea statiei romane Aquae, a rolului acesteia din punct de vedere militar, economic, minier şi vamal. Pe baza a două campanii arheologice, în 2021 şi 2022, şi a unor intensive periegheze efectuate pe o zonă mai extinsă, s-a stabilit că situl are mai multe niveluri datând din perioadele protoistorică, romană şi bizantină timpurie şi păstrează o inerentă importanţă militară şi strategică până în perioada contemporană. Din fericire, situl se află pe o porţiune a limesului Dunării din Serbia care nu a fost pusă în pericol de construcţia hidrocentralelor de pe Dunăre. În ceea ce priveşte perioada romană, a fost atestată existenţa zidurilor de apărare şi a unui turn de colţ al unei fortificaţii, construit la sfârşitul secolului I, care a continuat să sufere modificări şi completări până la începutul perioadei bizantine. Cronologia parţial stabilită a fost confirmată de descoperiri relevante.

Excepţia scitică potrivit lui Sozomenos VI.21. În Cartea a VI-a a Historia Ecclesiastica, Sozomenos scrie: Mitropolia (Scythiei) se numeşte Tomis… După un obicei străvechi, care încă se practică, toate bisericile din ţară (Scythia) se află sub autoritatea unui episcop. Într‑adevăr, conform primelor două liste episcopale care s-au păstrat, în provincia Scythia există un singur episcop – episcopul capitalei Tomis. Aceasta dovedeşte că Sozomenos şi istoricii Bisericii care au urmat au scris pe bună dreptate despre aşa-numita „excepţie scitică”.

Autorul încearcă să identifice funcţia unui instrument rar, din fier, care apare într‑un context al unui mormânt din perioada avară târzie din bazinul Carpaţilor şi în mai multe depozite de unelte din fier din bazinul Doneţk. Contextele arheologice şi loca- ţiile geografice ale acestor unelte, împreună cu funcţia lor reconstituită, oferă o oportunitate tentantă de a construi un model istoric. Concluzionează că mormântul „Mártély” ar fi putut aparţine unui individ care s-a ocupat cu exploatarea şi distribuirea unor resurse minerale din Transilvania, probabil sarea. Autorul foloseşte o metodă deductivă pentru investigarea modalităţilor de exploatare şi distribuire a resurselor minerale, în perioadă medievală timpurie.

Prilejul pentru o nouă documentare arheologică în istoria cercetării bisericii rupestre de la Murfatlar a fost determinat de cercetarea unei structuri descoperite în săpăturile recente (2005–2010) de la Pliska – aşa-numita platformă de piatră rotundă. Redescoperirea sa a avut loc cu un deceniu în urmă în legătură cu un studiu special axat pe graffiti-urile incizate pe 2% din materialul de construcţie, dintre care majoritatea sunt invizibile cu ochiul liber şi transmit simboluri creştine, personaje şi scene cu caracter biblic. Aceste împrejurări au adus echipa de cercetare la cea mai sigură (şi mai bine păstrată) analogie posibilă-complexul rupestru de la Murfatlar, din judeţul Constanţa, România.

Situl 1/1000 a fost cercetat în contextul construirii gazoductului Balkan Stream, în 2019. Situl acoperă mai multe perioade: epoca bronzului şi începutul epocii fierului, perioada romană, Evul Mediu şi Evul Mediu târziu. Materialele arheologice şi structurile care pot fi datate în perioada otomană (secolele XV–XVII), pe baza materialului ceramic şi a multor alte descoperiri, au apărut în principal în partea de vest a sitului şi sunt probabil locuinţe temporare. Au fost cercetate două locuinţe, două cuptoare metalurgice şi numeroase gropi. S-au descoperit numeroase obiecte de metal, datate în această perioadă. Printre acestea, podoabele sunt deosebit de variate şi impresionante: inele, cercei şi pandantive pentru urechi, pandantive de diferite forme, monede perforate, piese de centură etc. Acestea sunt realizate în tehnici complexe, cum ar fi filigranul, granulaţia etc.

Producţia de figurine antropomorfe în estul Peninsulei Balcanice, în a doua jumătate a mileniului al V‑lea a.Chr., este asociată cu o tendinţă de masificare, standardizare, utilizare de noi materii prime, diversificarea tipurilor iconografice şi creşterea dimensiunii acestora. În articol, autorul analizează una dintre schimbările care au avut loc – apariţia unui grup mare de figurine din os şi aur, care au fost purtate ca pandantive sau ca aplicaţii pe îmbrăcăminte. S-a propus o ipoteză cu privire la motivele interesului crescut pentru utilizarea lor în culturile Kodjadermen-Gumelniţa-Karanovo VI, Varna şi Krivodol-Sălcuţa-Bubani. Potrivit autorului, producţia de pandantive antropomorfe apotropaice din aur şi os a fost cauzată de incertitudinea crescută ca urmare a schimbărilor socio-economice, a prăbuşirii societăţii egalitare, a competiţiei în interiorul grupului pentru dobândirea prestigiului şi a conflictelor dintre comunităţi pentru accesul la materie primă şi resurse. Ipoteza se bazează pe dovezile arheologice ale conflictelor armate: cantitate crescută de arme, date care sugerează un număr mare de oameni ucişi, gropi comune, straturi arse în movile de aşezări cu persoane care au murit pe loc şi fortificaţii ale aşezărilor. Alte argumente provin din analiza pandantivelor şi aplicelor antropomorfe.

În timpul mileniului al III‑lea a.Chr., arta confecţionării bijuteriilor a înflorit în Balcani, Marea Egee, Anatolia şi în lumea apropiată. Societăţile antice creau şi foloseau diverse obiecte ca bijuterii. Scopul prezentului studiu este de a extinde istoria inelelor de păr de metal din mileniul al III‑lea a.Chr. dincolo de studiile tipologice tradiţionale şi de a examina răspândirea lor prin societăţi, prin prezentarea unora dintre cele mai reprezentative piese. Evidenţa arheologică specifică unui anumit număr de situri arheologice demonstrează evoluţia remarcabilă a inelelor metalice de păr.

Subiectul acestui articol priveşte un inel de fier care are montată o bijuterie de sardonix cu reprezentarea zeiţei Ceres, descoperit întâmplător în primăvara anului 2019, pe teritoriul satului Tibru, comuna Cricău, judeţul Alba. Oraşul este situat în zona de vest a Depresiunii Transilvaniei, la poalele Munţilor Trascău, o subdiviziune a Carpaţilor Occidentali. Piesa fusese donată de un localnic care a descoperit-o întâmplător, lângă izvorul pârâului Tibru, care izvorăşte din Munţii Trascău şi se varsă în valea Galda, care la rândul său se varsă în râul Mureş (Maris). Aceasta se constituie într‑o importantă arteră hidrografică a Daciei romane. De-a lungul timpului, în satul Tibru, au fost descoperite urme de locuire romană dintr‑o vilă rustică, un relief votiv şi un altar închinat Dianei, un altar votiv închinat lui Jupiter Optimus Maximus şi alte artefacte. În bibliografie inelul prezintă o datare largă, specifică secolelor I–III p.Chr., dar, în opinia noastră, bijuteria poate fi datată în secolul al II‑lea p.Chr. datorită execuţiei fine a imaginii gravate a zeiţei şi a numeroaselor detalii legate de veşminte.

În acest studiu este prezentat un lot de geme romane, majoritatea datate în secolele II–III p.Chr., piese aflate în colecţia Muzeului Amasya, din nord-estul Turciei.

Castrul legionar şi oraşul antic târziu Novae au fost locuite între mijlocul secolului I şi începutul secolului al VII‑lea p.Chr. La sfârşitul secolului al III‑lea şi în prima jumătate a secolului al IV‑lea p.Chr. aşezarea a fost transformată treptat dintr‑un sit strict militar, cu o aşezare civilă adiacentă, într‑un oraş cu garnizoană militară. În acelaşi timp, zona fortificată a fost extinsă spre est, întinzându-se pe zone ale canabaelor anterioare, în timp ce structura sa internă a fost supusă unor modificări extinse. Situl scamnum tribunorum din Novae este unul dintre sectoarele cele mai bine studiate ale sitului arheologic. Cercetările intense din ultimele decenii au scos la iveală dovezi privind dezvoltarea sa, de la cea mai veche perioadă de construcţie din pământ şi lemn până la sfârşitul Antichităţii Târzii. Prezenta contribuţie analizează un grup de cuptoare bizantine timpurii, inedite până în acest moment, descoperit în partea de nord-vest a acestui sector, în timpul campaniilor arheologice din sezoanele 2006 şi 2007.

Cercetările în sectorul extra muros Poarta Mare-Turnul Mare au demarat în anul 2000 şi, cu câteva întreruperi, continuă şi astăzi. Zona aflată într‑un punct central al Histriei epocii romane timpurii a suferit numeroase intervenţii odată cu ridicarea incintei târzii, dar mai ales din momentul începerii săpăturilor arheologice de la Histria, care au dus la distrugerea complexelor contemporane incintei. Articolul de faţă examinează două inscrip- ţii inedite descoperite în această zonă: un fragment dintr‑o inscripţie honorifică sau funerară şi un nou fragment al horothesiei histriene ce aduce noi informaţii privind dosarul de scrisori ce însoţea decretul lui Laberius Maximus.

Articolul discută două inscripţii greceşti tomitane, cu noi sugestii de lectură şi restituire:
1. Epitaf al lui Apollonios, fiul lui Dadas, şi al soţiei sale, Zounis, ISM VI.2, 597;
2. Epitaf pus de Iulius (sau Valerius) Attius pentru soţia sa, Bonosa. ISM VI.2, 544.

În urma finalizării unor expertize solicitate de autorităţile abilitate ale statului român, a fost reperat şi un tezaur fragmentar roman republican, compus în prezent din patru denari. Descoperirea ar fi aparţinut anilor 2020–2021, undeva în zona de sud-vest a teritoriului dobrogean, în apropierea malului fluviului Dunărea. Cei patru denari sunt bătuţi în anii 146, 138, 88 şi 46 a.Chr. Acest nou tezaur monetar roman republican apar- ţine unui orizont de tezaure specific anilor 50/40 a.Chr., posibil perioadei corespunzătoare campaniei lui Burebista în vestul Pontului Euxin, din care ar face parte şi cele descoperite la Aidemir (Silistra, Bulgaria), Mangalia (jud. Constanţa) şi Dobrogea de Sud (zona BalcicCavarna). El completează tabloul general al prezenţei denarului roman republican în partea extremă de nord-est a Traciei şi întruneşte toate condiţiile pentru a fi repertoriat şi introdus în analizele monetare ştiinţifice corespunzătoare.

Oraşul antic Tomis rămâne în bună măsură relativ necunoscut în pofida descoperirilor arheologice importante făcute în decursul timpului. Emisiunile sale monetare, catalogate în mare parte încă de acum mai bine de o sută de ani, sunt un izvor nepreţuit de informaţii, care acoperă multe din respectivele goluri arheologice. Cu toate acestea, decriptarea mesajelor transmise de emisiunile monetare tomitane rămâne o sarcină încă departe de a fi finalizată. În rândurile care urmează încercăm să evidenţiem când au fost ilustrate primele edificii pe monedele oraşului Tomis şi care erau semnificaţiile acestor imagini. Demersul ne-a oferit ocazia să facem şi câteva observaţii de ordin cronologic privind unele emisiuni monetare, dar şi în legătură cu unele manifestări ale propagandei imperiale romane pe monedele provinciale.

Autorul prezintă un număr de 96 monede bizantine din secolele V–VII şi IX–XII descoperite pe teritoriul Dobrogei. Piesele provin din colecţia MINAC şi colecţii private.Se remarcă descoperirile de la Bărăganu (jud. Constanţa), care probează existenţa aici a unei aşezări rurale importante în sec. al VI‑lea şi, mai târziu, în secolele X–XI. Această ipoteză se bazează şi pe descoperirea altor artefacte publicate sau încă inedite.Pentru Hârşova, Isaccea şi Slava Rusă, cunoscute situri arheologice de epocă romană şi bizantină, nu apar lucruri spectaculare, dar sunt de menţionat descoperirile de la Plopeni şi Vâlcele-Hoşcadîn care pun aceste situri pe harta arheologică a Dobrogei, pentru perioada medie bizantină.

Autorii prezintă câteva monede emise de conducătorii statelor cruciate apă- rute în Grecia în urma Cruciadei a IV-a. Acestora li se adaugă o emisiune a Ordinului Cavalerilor Ospitalieri de Rhodos. Nu poate fi exclusă ipoteza descoperirii lor pe teritoriul dobrogean.

Articolul prezintă rezultatele analizelor SEM/EDX efectuate asupra unor piese de podoabă dacice, drahme illire şi denari romani republicani din tezaurul descoperit la Drăgeşti (jud. Bihor). Măsurătorile SEM/EDX indică pentru piesele de podoabă aliaje cu compoziţii diferite: un aliaj cu un conţinut ridicat de argint, în care cuprul se situează sub 5%, plumbul sub 1% şi fără staniu (pentru brăţări) şi un aliaj neobişnuit argint-cuprustaniu-plumb (pentru zalele de lanţ). Măsurătorile făcute pentru piesele de podoabă păstrate fragmentar arată că rezultatele obţinute la suprafaţa pieselor diferă de compoziţia miezului chiar şi în cazul acestor aliaje cu standard de fineţe ridicat (< 96% Ag în analize de suprafaţă).

Istoria cercetărilor metalurgiei a demonstrat faptul că determinarea caracterului aliajului pe baza elementelor chimice este o sarcină simplă în investigarea metalurgică istorică. Este greu de clarificat din ce depozit de minereu a fost extras metalul. Cuprul şi alte minereuri din fiecare zăcământ, pe lângă componenta principală cuprul, conţin şi multe alte elemente care formează o varietate de combinaţii calitative şi cantitative. Metalul extras din minereu dublează elementele care se află în el. Prin elementele care compun metalul, combinaţia generală a elementelor minereului poate fi stabilită cu suficientă acurateţe. Găsirea sursei materiei prime este mai importantă decât determinarea tipului de aliaj. Apoi, sunt dezvăluite rutele comerciale pe care metalul şi produsele sale au fost difuzate în diferitele comunităţi şi culturi. Astfel, se restabileşte relaţia dintre comunitatea metalurgiştilor, intermediari şi consumatorii produselor.

Prezentul articol evidenţiază rezultatele analizelor de teren şi de laborator ale rămăşiţelor osteologice umane descoperite în 2020 în timpul cercetărilor arheologice desfăşurate la situl „Cetatea antică şi medievală de la Capul Chirakman”, situat în apropierea oraşului actual Kavarna, în nord-estul Bulgariei. Au fost cercetate douăsprezece morminte cu ritual funerar de „inhumare”, conform canonului creştin, şi datate în secolele XIV–XV p.Chr. Au fost identificaţi în total 14 indivizi, folosind metode antropologice standard. Rezultatele analizei rămăşiţelor osteologice umane din ansamblurile funerare din Evul Mediu târziu, arată un raport aproape egal între copii şi adulţi. Acelaşi fapt este valabil şi pentru raportul dintre bărbaţi şi femei. Indivizii de sex masculin se disting prin oase foarte masive, cu o lungime mare şi, în mod corespunzător, statura „înaltă” şi „foarte înaltă”, în timp ce femeile au o statură „medie”.

Lucrarea de faţă, apărută în 2022, prelucrează artefacte din colecţia Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, rezultatul fiind un catalog bilingv (româno- englez) al artefactelor antice din sticlă.Corpul cărţii a fost împărţit în cinci capitole, completate de anexele necesare unei lucrări de specialitate.

În 2022, sub egida Academiei Române, Institutul de Studii Sud-Est Europene, şi în editura Istros a muzeului Brăilei a apărut lucrarea semnată de Maria Alexandrescu Vianu, Une cité antique à travers ses sculptures. La sculpture en pierre à Tomis à l’époque du Principat (Ier-IIIe siècles).Lucrarea se înscrie unui „arc în timp”, început cu studiul monumentelor în piatră (a sarcofagelor) din Moesia Inferioară (1970)1 şi definitivat cu studiul atelierelor de sculptură identificate în piesele din provincia romană de la Dunărea de Jos (2021)2. Parcursul e marcat de cercetarea grupată sau individuală a monumentelor de piatră de la Tomis şi Histria. Autoarea îşi propune acum o sistematizare a materialului sculptural de la Tomis din perspectiva unor aspecte noi legate de fenomenul artistic (şi care privesc în special dimensiunea lui sociologică). Metoda folosită, mărturisită în capitolul de concluzii, constă din dezmembrarea ansamblului în elementele semnificative, urmată de analiza individuală a monumentelor reprezentative din fiecare categorie

În cursul anului 2017 apărea la editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în cadrul seriei Bibliotheca Classica Iassiensis (XV), lucrarea intitulată „Moneda în aşezările Daciei romane”. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost creată în anul 1990 şi s-a manifestat în cursul celor aproape 25 de ani de activitate ca unul dintre cele mai importante repere în cadrul lumii academice din România (din punct de vedere ştiinţific, didactic şi cultural), valorificând atât creaţiile speciliştilor din Iaşi, cât şi pe cele ale altor cercetători din variate centre ştiinţifice şi instituţii muzeale din ţară (implicaţi mai mult sau mai puţin în proiecte comune cu Universitatea ieşeană).

În 2022, a apărut sub oblăduirea fundaţiei de studii romane, Fundatión de Estudios Romanos şi a Museo Nacional de Arte Romano din Merida, lucrarea Ornamenta Muliebria. El adorno personal femenino en Mérida durante la Antiqüedad, a cercetătoarei Nova Barrero Martin. Domnia sa este una dintre cele mai cunoscute cercetătoare şi autoare a mai multor lucrării cu privire la bijuteriile antice din Spania, demers centrat pe perioada secolelor I–VIII p.Chr.